Hortensia este o planta originara din Japonia ce nu trebuie sa lipseasca din nici o gradina datorita florilor sale mari si colorate. Aceasta planta incepe sa infloreasca la inceputul verii si continua pana toamna tarziu.
Hortensiile sunt originare din Japonia unde au fost cultivate de-a lungul secolelor. Cand aceste flori au fost aduse in Occident, in jurul secolului al XVIII-lea, au facut senzatie, fiind initial tratate ca plante de interior. In zilele noastre Hortensia, sau dupa denumirea stiintifica Hydrangea Hortensis, cuprinde aproximativ 190 de soiuri.
Aceasta planta se imparte in doua categorii majore: cele numite “Macrophyla”, cu flori rotunde si sterile si cele numite “serrata”, cu flori mici, fertile in centru si unele mai mari, sterile in jurul acestora.
Hortensia se prezinta in conditii naturale sub forma unui arbust tufos cu numeroase tulpini rezultate din drajoni (lastari crescuti pe o radacina superficiala).
Aceasta planta nu este de interior dar puteti planta hortensii in ghivece pe balcon. Daca doriti sa faceti acest lucru folositi pamant afanat si plasati ghiveciul la est sau la vest pentru a se bucura de soare numai jumatate din zi.
Culori
Vei observa ca florile acestei plante isi schimba culoarea pe parcurs, la inceput fiind aproape albe, dupa care vor capata nuante de roz sau albastru, in functie de sol. Este foarte posibil ca unele dintre flori sa nu prezinte nici una din culorile mentionate mai sus, deoarece pe masura ce tufa se maturizeaza, acestea capata o culoare purpurie, apoi verzuie, pentru ca in cele din urma sa ajunga alb-maronii. Se recomanda taierea florilor atunci cand incep sa inverzeasca, acest lucru contribuind dezvoltarii tulpinilor vecine.
De asemenea, este indicat sa nu indepartezi toamna florile uscate, acestea avand atat un rol de protectie cat si unul decorativ.
Nuantele florilor sunt dictate de pH-ul solului. Astfel intr-un sol acid, florile hortensiei vor avea o nuanta de albastru, iar intr-unul alcalin, diferite nuante de roz sau de rosu.
Culoarea florilor de hortensia o poti influenta chiar si tu, prin unele trucuri simple. Daca doresti ca florile sa devina roz, ingroapa toamna, o cantitate mica (cateva sute de grame pentru o suprafata de 2-3 m) de var sau de resturi de caramida in jurul plantei. In schimb, daca doresti ca florile tale sa prezinte nuante de albastru, ingroapa bucati de scoarta de copac, coji de fructe sau rumegus.
Unde plantam Hortensia?
Aceasta planta trebuie plantata in asa fel incat sa beneficieze de razele soarelui dimineata dar nu si la amiaza. Cel mai potrivit loc ar fi langa un gard orientat spre nord, nord-vest sau vest, sau in umbra partiala. Daca vei planta Hortensia prea aproape de radacinile unui copac, vei constata ca florile se vor ofili, deoarece radacinile pomului absorb cea mai mare cantitate de apa din pamant. In situatia in care vei planta Hortensia la umbra, planta nu va atinge dimensiunile ei maxime decat dupa cativa ani.
Pamantul in care este plantata trebuie sa fie un pamant negru, cu multe substante nutritive.
Udarea
Dupa cum indica si denumirea stiintifica a plantei, Hydrangea, ce vine din grecescul hydros, insemnand apa, Hortensia este o mare iubitoare de apa. Daca pamantul este prea uscat, frunzele vor incepe sa se ofileasca, asadar planta trebuie udata cat mai des, mai ales atunci cand lipsesc ploile frecvente. Este foarte important ca aceasta planta sa nu se ofileasca in lunile de primavara, atunci cand se formeaza bobocii florilor. Asigura-te ca pamantul este suficient de umed in jurul radacinilor, insa trebuie sa ai in vedere si faptul ca prea multa apa va duce la innegrirea marginilor frunzelor.
Incepand cu primavara, hortensia trebuie udata cel putin saptamanal, in perioadele cu temperaturi sub 30 de grade Celsius. Atunci cand temperaturile depasesc aceasta limita, este indicat ca udarea sa se faca zilnic, preferabil dimineata devreme.
Efecte toxice
Hortensia este renumita si pentru efectele sale toxice, partile ei otravitoare fiind frunzele si mugurii. Simptomele in cazul ingerarii includ varsaturi, dureri abdominale, letargie. Persoanele sensibile pot sa prezinte dermatite in momentul ingrijirii acestei plante.