Managerii experimentati au observat intotdeauna o legatura intre productivitate si designul biroului, un mediu de lucru placut si stimulativ avand darul sa mareasca eficienta angajatilor si sa le creeze o stare generala de bine, atat de necesara atunci cand orele petrecute la munca se lungesc parca pe zi ce trece, iar stresul e o prezenta constanta. Bineinteles, pe primul loc va sta functionalitatea: asigura-ti-va ca biroul dumneavoastra nu este intesat de tot felul de obiecte inutile, dezordinea va slabeste concentrarea si creste stresul. La inceputul fiecarei saptamani dedicati-va o jumatate de ora organizarii spatiului si obiectelor ce va inconjoara, indosariati hartiile ce nu va sunt imediat necesare, aruncati la cos lucrurile inutile etc. Pastrati la minimul necesar obiectele tinute la vedere, depozitand tot ce nu va este util in sertare si dulapuri. Puteti economisi valorosii centimetri patratii de pe birou reducand numarul device-urilor, inlocuindu-le cu multifunctionale (un singur aparat poate inlocui cu succes imprimanta, faxul, scannerul si copiatorul). Utilizati suporturi speciale pentru imprimanta, unitatea centrala a computerului. Puteti, eventual, suplimenta spatiul cu o masuta care sa va ofere o suprafata de lucru suplimentara, si un look elegant. Prea multe carti va ocupa biroul? Cumparati mici rafturi de carti separate care va vor rezolva odata pentru totdeauna aceasta problema - veti fi uimiti cat spatiu suplimentar veti obtine. Este important sa pastrati culoarele si accesele libere de orice obstacole - nimic mai neplacut decat sa fii nevoit sa faci slalom printre masute de cafea, scaune si copiatoare atunci cand incerci sa ajungi in biroul sefului sau la baie. Medicii recomanda sa va mutati, la fiecare cateva minute, privirea din monitor, pentru a combate oboseala ochilor si a va imbunatati concentrarea; asigurati-va ca aveti ceva interesant la care sa priviti - o fotografie cu familia, o planta de birou sau imaginea unui tablou care va place. Reduceti la minimum zgomotele din birou - chiar daca nu constientizati, un mediu zgomotos va impiedica sa va concentrati asa cum trebuie si va mareste nivelul stresului. Orice stimuli suplimentari receptionati de creierul dumneavoastra il obliga la un raspuns, chiar daca inconstient, ceea ce va distrage si va oboseste.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: