Setari Cookie-uri

IKEA returneaza banii pentru scaunul inalt pentru copii LEOPARD

Magazinul IKEA, din Zona Comercială Băneasa, îşi invită toţi clienţii care au cumpărat scaune înalte cu tavă pentru copii, LEOPARD, să le returneze cât mai repede, pentru a primi în schimb suma integrală plătită pe produs.

Magazinul IKEA, din Zona Comercială Băneasa, îşi invită toţi clienţii care au cumpărat scaune înalte cu tavă pentru copii, LEOPARD, să le returneze cât mai repede, pentru a primi în schimb suma integrală plătită pe produs.

Scaunul înalt cu tavă pentru copii este format din cadru şi şezut, care se achiziţionează separat. Şezutul se fixează pe cadru cu ajutorul unui sistem de fixare poziţionat în partea din faţă jos şi din spate sus a şezutului.

Compania IKEA a primit 11 sesizări la nivel mondial de la clienţi cu privire la desprinderea sistemului de fixare a şezutului pe cadru. Ca urmare, compania a început imediat o investigaţie asupra cauzei desfacerii acestui sistem. Ancheta este în curs de desfăşurare, însă designerii IKEA au constatat deja că desfacerea acestui sistem poate duce la apariţia riscului ca şezutul să cadă prin cadru în timpul utilizării. De asemenea, întrucât partea proeminentă din cadrul sistemului este de dimensiuni mici, o eventuală desprindere a acesteia ar putea duce la sufocarea unui copil care ar încerca să o bage în gură.
Pentru a preveni posibilitatea producerii unor astfel de incidente, IKEA a decis să retragă imediat scaunele înalte pentru copii LEOPARD de pe piaţa mondială.

Am spus-o de multe ori şi vom continua să o spunem: „Copiii sunt cei mai importanţi oameni din lume”. Compania IKEA nu va ezita să ia măsuri imediate pentru a preveni orice risc cu privire la siguranţa lor. Din acest motiv, compania a decis să retragă imediat cadrele şi şezuturile scaunelor LEOPARD de pe rafturile tuturor magazinelor şi să invite clienţii din întreaga lume să nu le mai folosească şi să le returneze cât mai repede la magazinele de unde le-au cumpărat.

Pentru că siguranţa clienţilor este primordială, toate produsele din gama IKEA sunt testate atât intern, cât şi în laboratoare externe, şi supuse unor analize amănunţite ale riscurilor care ar putea apărea în timpul utilizării lor. Scaunul LEOPARD a fost testat în laboratoarele acreditate ale IKEA din Suedia, în conformitate cu standardele de siguranţă impuse de Uniunea Europeană pentru scaunele înalte pentru copii EN 14988. Procedurile de testare a produselor se bazează pe situaţiile reale de folosire a lor în viaţa de zi cu zi şi tocmai pentru că acestea sunt într-o continuă schimbare, e nevoie de îmbunătăţirea continuă atât a produselor şi a tehnicilor de fabricaţie, cât şi a procedurilor de testare, aşa încât fiecare produs să corespundă aşteptărilor clienţilor, fără nici o excepţie. În prezent, în paralel cu ancheta iniţiată de IKEA asupra defectelor care au cauzat sesizările primite de la clienţi, scaunele LEOPARD sunt supuse unor teste corespunzătoare standardelor de siguranţă impuse în SUA, de către un institut extern specializat, în vederea creşterii gradului de siguranţă pe care acestea îl oferă.

Cadrele şi şezuturile scaunelor LEOPARD au fost fabricate în Italia şi au fost comercializate în magazinele IKEA din lume începând din octombrie 2009. Până în prezent, s-au vândut peste 5.474 de scaune LEOPARD la nivel mondial, iar clienţii sunt aşteptaţi să le returneze la magazinul din care le-au cumpărat.

Vizionare placuta


Kudika
23 Decembrie 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.