Decorarea unor locuinte mici este o provocare, mai ales atunci cand dispui de foarte multe lucruri. Pentru o amenajare reusita in astfel de spatii inspira-te din cele cateva idei pe care ti le oferim in acest articol. Amenajarea unui spatiu foarte mic pune de cele mai multe ori o serie de probleme. Probabil ca ai petrecut foarte mult timp incercand sa-ti dai seama cum vei gasi in micul tau apartament spatiu suficient pentru toate obiectele de care dispui si ultimul lucru care te interesa era imaginea de ansamblu. Insa, exista o serie de metode prin care poti crea un spatiu atat functional cat si estetic. Apartamentele sunt de diferite dimensiuni, incepand cu garsoniere minuscule pana la apartamente cu mai multe dormitoare de dimensiuni foarte generoase. Cu cat un apartament e mai mare, cu atat creste si chiria sau pretul de vanzare, asadar apartamentele mari si extravagante nu sunt accesibile pentru toata lumea. Totusi, un apartament mic nu trebuie sa duca lispa de stil si spatiu. Chiar si cel mai mic apartament poate fi amenajat intr-un mod primitor si rafinat, in asa fel incat sa para mai spatios. Inspira-te din urmatoarele sfaturi pentru amenajarea unui spatiu mic, pentru obtinerea unei imagini profesioniste si pentru a-ti transforma mica locuinta intr-una mai incapatoare. O garsoniera este un apartament cu o singura camera si o baie si de cele mai multe ori are dimensiuni extrem de mici, implicit decorarea ei devine foarte dificila. Pentru a afla cum poti sa decorezi cel mai bine o garsoniera, inspira-te din Sfaturi pentru amenajarea unei garsoniere, iar pentru cele mai potrivite piese de mobilier pentru o astfel de locuinta, articolul Mobilier pentru garsoniera iti ofera sugestii ingenioase. Dimensiuni potrivite Nu toate tipurile si dimensiunile de mobilier sunt potrivite pentru orice incapere, mai ales atunci cand vine vorba de amenajarea unui apartament mic. Ia in considerare dimensiunile spatiului atunci cand alegi mobilierul. Daca dormitorul este mic este foarte posibil ca un pat matrimonial extrem de generos sa iti ocupe intreg spatiul, nepermitandu-ti sa circuli sau sa incluzi vreo alta piesa de mobilier, oferind astfel o imagine ingramadita si dezorganizata. Daca vei alege mobilierul in conformitate cu dimensiunile incaperilor, dintr-o data spatiul va parea mai mare, mai incapator si aerisit, chiar si in cazul unei garsoniere. Daca este necesar poti sa renunti la cateva piese de mobilier inutile cu scopul de a castiga spatiu.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: