Amenajarea unui apartament este o etapa foarte importanta deoarece, proprietarii in cauza se confrunta cu problema spatiului modest. Cum poti amenaja un dormitor modest? Cum sa mobilezi livingul care serveste si drept camera copiilor? Unde sa asez biblioteca voluminoasa? Intrebarile si problemele continua la nesfarsit. Este adevarat ca nu te poti juca foarte mult cu nuantele si piesele de mobilier dintr-un apartament cu doua camere. Insa, exista cateva solutii care reusesc sa ofere o senzatie de spatialitate si de eleganta. Totul consta in imaginatie si studiu. Pentru a trece peste aceste probleme cat mai usor, CONDO va prezinta cateva trucuri care vor reusi sa creeze o imagine placuta si confortabila in apartamentul vostru. - Faceti o curatenie minutioasa in casa. Adica aruncati tot ceea ce este vechi si nefolositor (de la piese de mobilier pana la haine si accesorii). Veti observa cat de mult se va “lumina” apartamentul vostru fara toate accesoriile inghesuite. - Inlocuiti usile de la baie, debara, bucatarie cu usi culisante. Acestea ocupa mai putin spatiu, sunt mult mai confortabile si practice. Scapand de usile masive de la baie si debara, veti castiga putin spatiu in plus. - Ideal ar fi sa realizati in debaraua din hol (care oricum este plina de obiecte nefolositoare) un dressing cu rafturi si sertare pe toata suprafata. Aceasta varianta va va scapa de toate sifonierele masive din casa. Faceti ordine si in haine, sigur veti gasi obiecte vestimentare care ocupa spatiul degeaba! - Daca nu obisnuiti sa gatiti zilnic, puteti trasforma spatiul modest al bucatariei, intr-o zona deschisa catre living. Modelul de bucatarie americana este foarte practic in locuintele modeste. Pentru aceste modificari aveti nevoie insa de autorizatii si de sfatul unui specialist. Puteti realiza chiar un bar intre cele doua spatii. Va veti bucura de o senzatie de libertate si eleganta. - Incercati sa valorificati cat mai mult spatiul balconului. Fie il lasati deschis si amenajati cateva rafturi pentru diverse accesorii pe care le folositi cat mai rar, fie il inchideti si mutati bucatarie in aceasta zona. Castigati un dormitor ideal pentru copilul vostru. - Alegeti piese de mobilier cu design cat mai aerisit. De preferat sunt paturile cu lada, canapelele extensibile. Pozitionati polite pe colturile incaperilor. Aici puteti amplasa fie volume de carti, reviste, fotografii sau obiecte decorative dragi. In plus, politele pe colturi ofera un joc interesant de linii, creand o atmosfera libera. Le puteti folosi si in baie sau bucatarie.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: