Catalogul IKEA 2011, valabil de la 1 septembrie 2010 pana la 31 august 2011, a fost lansat in cadrul conferintei de presa organizate in magazinul din Zona Comerciala Baneasa. Incepand de la 1 septembrie, preturile produselor IKEA vor fi mai mici decat in anul precedent. Si in acest an, locuitorii din Bucuresti, Ploiesti si imprejurimi vor primi noul catalog in clanta usii sau in poarta, in perioada 1 - 21 septembrie. 950.000 de cataloage IKEA vor fi distribuite gratuit ca in fiecare an, in pungi biodegradabile. In acest an, bucurestenii vor avea la dispozitie o harta interactiva a distributiei, disponibila pe website-ul www.IKEA.ro, incepand cu 1 septembrie, pentru a afla perioada exacta in care catalogul va ajunge in cartierul lor. Catalogul IKEA 2011 a fost creat pentru „Bucuria vietii de zi cu zi”, cu idei si solutii care sa contribuie la crearea si amenajarea spatiului pentru lucrurile importante din casa si din viata fiecaruia. ”In acest an, in care implineste 60 de ani de la prima sa aparitie, catalogul IKEA isi propune sa celebreze bucuria vietii de zi cu zi. In Romania, in aceasta perioada, viata oamenilor nu mai este poate la fel ca cea de acum cativa ani, daca ne uitam numai la cresterea taxelor, cresterea somajului si scaderea puterii de cumparare si a consumului. Si totusi, lucrurile simple, dar importante in viata de zi cu zi, continua sa se intample: oamenii se casatoresc, au copii, petrec timp si se bucura alaturi de familie si de prieteni. Misiunea pe care noi ne-am asumat-o, inca de acum mai bine de 60 de ani, este aceea de a contribui la crearea unei vieti de zi cu zi mai bune pentru cat mai multi oameni. In acest an, in Romania, am reusit sa mai facem un pas in aceasta directie, scazand preturile produselor noastre. Peste 4.000 de produse din totalul de 8.500 din magazinul IKEA, dintre care peste 1.700 incluse in catalog, vor avea incepand de la 1 septembrie preturi mai mici. Este modul in care am ales sa fim alaturi de cei mai multi oameni, oamenii obisnuiti.”, a declarat Mihaela Muresan, Marketing Manager IKEA Romania. Preturile mici sunt piatra de temelie a viziunii IKEA. Designerii nostri cauta in permanenta solutii inovatoare de a crea produse functionale si cu design de calitate la preturi accesibile, pentru toate cele 317 magazine IKEA din toata lumea. Producem in volume mari si beneficiem de economii de scara, impartind costurile de achizitie la nivel global. Ambalam produsele in pachete plate, compacte, pentru a nu transporta „aer”, si astfel reducem costurile de transport si depozitare. In final, tot ce reusim sa economisim transferam catre cumparator, micsorand preturile, dar fara sa compromitem calitatea. Astfel, pe masura ce sunt descoperite metode mai eficiente de productie sau de optimizare a traseelor logistice, preturile din catalog se pot diminua, pe masura ce creste eficienta, insa nu se pot majora, pentru ca ”includ TVA, sunt maxime si sunt valabile de la 1 septembrie 2010 pana la 31 august 2011”, asa cum garantam chiar pe coperta catalogului.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: