Piesele de mobilier tapisate, precum fotolii, canapele si taburete, sunt elementele centrale de design ale unui living. Astfel, alegerea pieselor de mobilier tapisate este una foarte importanta, atat in crearea designului interior dorit, dar si pentru crearea unui spatiu confortabil si functional. Alegerea canapelelor in functie de designul locuintei. Locuinta Moderna – Un living modern necesita piese de mobilier moderne – iar canapelele nu fac exceptie. Canapelele ideale pentru o locuinta moderna sunt definite printr-un design minimalist, bazat pe linii drepte, foarte joase. Coltarele sau canapelele modulare cu lounge-uri atasate sunt piese de mobilier care nu ar trebui sa lipseasca din livingul modern. In cazul in care spatiul nu permite amplasarea unui coltar cu dimensiuni mari, puteti opta pentru canapele de doua locuri, completate de pouf-uri din aceeasi colectie. Accesorizarea canapelelor este un alt element specific designului modern. Fie ca este vorba de polite amplasate in spatele canapelei, de masute special create pentru acestea sau rafturi si cuburi aplicate – acestea accesorizeaza canapele, fiind de asemenea si foarte practice. O alta optiune pentru amenajarea unui living modern este alegerea canapelelor cu un design nonconformist – precum combinatiile de linii rotunjite si drepte; canapele-banchete, sau canapelele – lounge. In ceea ce priveste tapiseriile canapelelor – designul modern – permite aproape orice tip de tapiserie, incepand de la materiale textile cu diferite teme, pana la piele. Combinatiile de piele si material textil sunt de asemenea o optiune buna pentru un living modern. Locuinta Clasica – In ceea ce priveste amenajarea unui living clasic, optiunea alegerii canapelelor trebuie sa aiba la baza masivitatea. Formele rotunjite sunt elementul esential in definirea canapelelor clasice. Fie ca vorbim despre spatar, brate sau picioare – liniile rotunjite nu trebuie sa lipseasca. Accesorizarea canapelelor cu perne decorative este de asemenea un aspect foarte important. Un alt tip de canapele ce se incadreaza foarte bine in stilul clasic sunt cele capitonate.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: