Decorarea interioarelor, ca si modalitate de infrumusetare si de transformare a spatiilor interioare, a preocupat omenirea inca din cele mai vechi timpuri. Designul contemporan redescopera spectaculozitatea formelor somptuoase, vii, pline de culoare, forme ce caracterizeaza barocul. Intr-o perioada in care stilul minimalist guverneaza si isi imprima caracteristicile asupra amenajarilor interioare, barocul apare ca un manifest impotriva acestuia, intr-o antiteza estetica. Astfel, liniile drepte, formele patrate sau rotunde sunt inlocuite de cele ovale, eliptice, de linii curbate, neregulate. Barocul reprezinta utilizarea exagerata a miscarii si a bogatiei detaliilor. Barocul inseamna, in primul rand, opulenta si grandoare si presupune spectacol si dramatism. El este asociat cu ornamente elaborate, ce prezinta o atentie deosebita acordata detaliilor. Piesele de mobilier cu influente baroce au aparut datorita necesitatii celor de la palatele regale de a-si etala atat avutiile, cat si statutul social. Astazi, designerii simt nevoia de a imprumuta elemente din baroc si de a-l reinventa. O incapere decorata intr-un astfel de stil este o incapere animata, in care fiecare componenta prinde viata. Compozitiile sunt complexe, formele foarte volumetrice si impresionante. Usile si sertarele pieselor de mobilier sunt curbate, picioarele acestora sunt rotunjite si rasucite ori imita forma labelor anumitor animale. Mesele sunt prevazute cu blat din sticla sau chiar din cristal, contribuind la atmosfera specifica barocului. Scaunele, fotoliile, canapelele si taburetele prezinta aceleasi linii curbe. Intregul mobilier este mare, iar pernele decorative sunt un must-have. Tablourile si oglinzile au ramele impunatoare, atent sculptate. Ca si corpuri de iluminat, sunt utilizate candelabrele, reinterpretarea acestora fiind una spectaculoasa, foarte cautata si incadrandu-se in trendurile actuale. Pardoseala din marmura, care era absolut necesara in acea perioada, este inlocuita cu parchetul lacuit, care reflecta piesele de mobilier. In ceea ce priveste paleta cromatica, trendul actual inglobeaza culori agresive, puternice, precum rosul aprins, fucsia, mov si, mai ales, pe cele metalice. Asadar, accesoriile in nuante de auriu si tonuri patinate trebuie sa completeze imaginea de ansamblu. Stilul baroc actual propune un echilibru din punctul de vedere al obiectelor decorative si o compozitie cat mai minimala, privitor la mobilier, in concordanta cu nevoile omului modern. Materialele textile, spre bucuria designerilor de interior, sunt bogate in imprimeuri si ofera o gama vasta de teme decorative. In felul acesta, sunt satisfacute preferintele fiecaruia dintre noi, neimpunandu-se un anumit motiv decorativ. Fie ca preferati dungile, florile, imprimeurile abstracte, toate se incadreaza in stilul baroc al vremurilor noastre. Barocul vine in intampinarea nevoii de spectacol si ofera un interior cald, indraznet si grandios. Formele minutioase si fastuoase se preteaza atat spatiilor de mici dimensiuni, cat si vilelor opulente, dand un rezultat exceptional.

Imagini: Foto 1: Airdrie Chair - George Smith

Foto 2: La Lune - Rume Foto 3: Sassy Boo Console - The French Bedroom Company Un articol de Ana Marin

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: