Tendintele anului 2007 in materie de design interior sunt bazate pe noua miscare "trad-modern", altfel cunoscuta drept "new-stalgia" sau "the new old" - o imbinare de elemente retro, preluate din diferite stiluri istorice (de la baroc, trecand prin art deco, la modernism stil anii '50), cu materiale si tehnici moderne, si utilizari adaptate necesitatilor noului mileniu. Obiectele si designurile de epoca sunt tratate in materiale contemporane precum Perspex, Corian, materiale reflexive sau lacuite, dandu-li-se un aspect "glam", acum foarte in voga. Tapetele sunt in continuare trendy, insa trebuie folosite pe un singur perete, spun designerii. Pot fi combinate mai multe texturi si materiale diferite, intr-o abordare de tip "patchwork", insa trebuie avut grija sa existe un element comun, care sa asigure coerenta ansamblului (o culoare, o forma, un material etc). Decorarea utilizand obiecte vechi, in voga de multa vreme, se imbina cu elementele moderne, intr-o fuziune a vechiului si a noului. Obiecte vechi in spatii moderne, sau dimpotriva, obiecte moderne ce servesc drept accente in spatii decorate traditional, forme vechi realizate din materiale noi, aceasta este esenta stilului "trad modern". Din nou, insa, trebuie avut grija la existenta unui element care sa asigure coerenta ansamblului. Nimic mai neplacut decat o gramada de obiecte intamplatoare, asezate unul langa altul, fara un scop anume! Nu va temeti sa utilizati si obiecte create de voi - chiar daca nu sunteti un designer renumit, puteti produce pe cont propriu diverse obiecte de decor, de la vaze si scrumiere de lut, la impletituri sau obiecte sculptate in lemn, care sa va exprime personalitatea, individualizand spatiul in care locuiti. Este din ce in ce mai apreciata folosirea de obiecte unice, create de artizani sau de amatori, in dauna celor produse in serie. O alta abordare posibila este modificarea si personalizarea produselor de serie, sau gasirea de utilizari alternative, inovatoare, pentru obiectele de zi cu zi. Lemnul lacuit, plasticul, sticla si metalul continua sa fie materialele preferate pentru obtinerea unui look contemporan, insa vor fi combinate cu materiale naturale precum bambusul sau lemnul nelacuit, cu flader vizibil. Traim intr-o epoca a diversitatii si pluralitatii, in care diversele traditii si curente se intalnesc si se imbina, iar designul trebuie sa exprime spiritul vremurilor pe care le traim. Un articol de Mihai Preotu
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: