Dupa o zi obositoare la birou, meriti sa te destinzi, sa te relaxezi, sa iti reincarci bateriile in confortul propriei locuinte. Articolul acesta ar deveni redundant daca as repeta schimbarile majore pe care le-a adus noul secol in ritmul vietii noastre. Consecintele transformarilor le simte fiecare dintre noi, iar nevoia de stabilitatea, de siguranta, de relaxare isi cere tot mai des implinirea. In dormitor, in camera de zi poti crea o atmosfera relaxanta. De asemenea, ai putea sa creezi o camera special pentru relaxare. Poti alege sa varuiesti peretii in culori deschise. Ar fi preferabil sa alegi o singura culoarea dominanta, iar pentru accesorii (perne, lumanari, piese de arta) sa alegi culori complementare. Alege aceeasi culoare atat pentru pereti cat si pentru podea, pentru a crea un mediu cat mai primitor. Piesele masive de mobilier nu au ce cauta in incapere. Alege mobilier simplu, in culori deschise. Cu putin curaj, poti vopsi tu insuti mobilierul. Poate ca nu vrei sa renunti la o masuta mai veche sau ai admirat un model mai nou in vitrine, iar culoarea nu se potriveste cu restul incaperii. Adauga o nota de originalitate vopsind-o singur. O alta metoda ieftina si originala este sa apelezi la un specialist care sa te ajute sa iti pui in aplicare ideile. El poate crea mobilierul sau iti poate oferi materialele astfel incat sa asamblezi mobilierul singur. Alege draperii usoare, simple, care atarna pana la podea, pentru ferestre. Sistemul de iluminare trebuie sa fie simplu si nu trebuie sa iti distraga atentia. Opteaza pentru linii drepte. Alege camera astfel incat sa ai parte de cat mai multe lumina naturala. Elimina lucrurile care nu sunt esentiale. Nu depozita aici decat lucrurile de care ai cu adevarat nevoie. Alege un centru de greutate al incaperii. Gandeste-te care este primul lucru pe care ai dori sa il observi in momentul in care patrunzi in camera si aranjeaza mobilierul astfel incat sa atraga si sa mentina atentia numai asupra acelui punct. Opteaza pentru… mic. Poti renunta la scaune, inlocuindu-le cu perne confortabile si poti alege o masuta cu picioare scurte. In locul unui pat masiv, poti alege o saltea simpla. Adu natura la tine in casa, alegand imagini cu peisaje relaxante, creeaza un loc special cu plante, pietricele (pe care le poti colora chiar tu), o fantana in miniatura, lumanari parfumate etc. Se considera ca sunetul creat de apa este relaxant, are puteri vindecatoare. Mai mult, apa si mai ales apa in miscare pot "absorbi" ionii pozitivi creati de dispozitive moderne precum televizorul, calculatorul si altele care ne obosesc si sunt sursa de tensiune. Energia generata de miscarea apei poate de asemenea sa blocheze sursele de poluare precum praful, ajutandu-ne sa ne simtim mai bine.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: