Setari Cookie-uri

Cloud Gate - o sculptura urbana impresionanta

Cloud Gate reprezinta prima sculptura urbana a artistului Anish Kapoor, amplasata in Statele Unite ale Americii, constituind piesa centrala a AT&T Plaza din cadrul Millenium Park din Chicago.

Cloud Gate reprezinta prima sculptura urbana a artistului Anish Kapoor, amplasata in Statele Unite ale Americii, constituind piesa centrala a AT&T Plaza din cadrul Millenium Park din Chicago.
Sculptura este rezultatul unui concurs de design iar constructia sa a ridicat o serie de probleme care au dus pana la urma la intarzierea finalizarii sale.
Cloud Gate a fost realizata intre anii 2004-2006 si este cunoscuta si sub denumirea de “bob de fasole” datorita formei asemanatoare cu aceasta leguma.
Sculptura eliptica cu o greutate de 110 tone este realizata din panouri de otel inoxidabil extrem de slefuite ce formeaza un intreg, imbinarile fiind imperceptibile. Opera reflecta renumitele cladiri din zona si norii de pe cer, de unde provine si denumirea sa. O arcada inalta de 3.7 m ofera o poarta catre incaperea concava situata dedesubtul sculpturii, invitand curiosii sa ii atinga suprafata asemanatoare unei oglinzi si sa-si priveasca imaginea reflectata, dintr-o serie de unghiuri.
Avand ca sursa de inspiratie mercurul lichid, sculptura este una dintre cele mai impresionante exemple ale acestui gen de arta, masurand 20 de metri lungime si 10 metri inaltime.
Efectele de reflexie ale sculpturii au o destinatie precisa, contribuind dematerializarii acestui obiect de dimensiuni colosale, facandu-l sa para aproape lipsit de greutate. De fapt, de cele mai multe ori, obiectele lui Kapoor isi propun sa evoce imaterialitatea si spiritualul.
Anish Kapoor este renumit mai ales datorita operelor din spatii urbane, de dimensiuni atat de mari incat creeaza adevarate spectacole. Kapoor este adeptul unui concept prin care doreste sa elimine semnatura artistului si sa indeparteze orice urma a procesului de constructie. Pentru artist, indepartarea oricarui semn de interventie a insemnat realizarea unei opere ce pare “perfecta”, si "gata-facuta" (conceptul ready-made-ului). Aceste efecte incita curiozitatea privitorului, facandu-l sa-si puna intrebari legate de originea si semnificatia obiectului.
Sculptorul este nascut in India in anul 1954, traind si lucrand in prezent la Londra, unde a ajuns in anul 1972. A studiat mai intai arta plastica la Hornsey College of Art, iar mai tarziu la Chelsea School of Art Design. Operele sale se infatiseaza sub forma unor lucrari de dimensiuni uriase, realizate din materiale precum fier, fibra de sticla sau piatra. Majoritatea suprafetelor exterioare sunt colorate si extrem de slefuite.
Anish Kapoor este unul dintre sculptorii de marca ai epocii si generatiei sale. Considera ca munca sa isi are radacinile in metafizic: prezenta si absenta, a fi sau a nu fi, locul si nelocul, palpabilul si intangibilul.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Octombrie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.