Arhitectura vernaculara romaneasca s-a caracterizat de-a lungul secolelor printr-o imbinare extrem de reusita de bun gust la nivel estetic si utilitate la nivel functional. Imaginea unui sat traditional surprinde chiar si astazi prin remarcabila simplitate si eleganta, mergand de la organizarea spatiala si ajungand pana la detaliile niciodata omise de catre taranul roman. Acest articol isi propune sa contureze o posibila directie de dezvoltare a satului romanesc, in contextul in care, din ce in ce mai des, inundatii sau probleme ecopolitice genereaza nevoia realizarii de asezari noi, asezari care ar trebui sa pastreze elementele definitorii atat din punct de vedere arhitectural cat si social ale vechilor asezari care se doresc a fi relocate. Ne aflam deci in postura de a realiza, in secolul XXI, localitati rurale noi… Pentru arhitecti, aceasta este o ocazie extrem de interesanta de a initia prin proiectele lor un nou mod de a construi si locui la sat, un mod contemporan, care beneficiaza de toate progresele tehnicii, dar in acelasi timp un mod de a construi care sa pastreze latura de pitoresc specifica satului romanesc. Taranii romani au fost si sunt oameni extrem de creativi, materialele pe care le foloseau si modul de punere in opera dezvoltandu-se de-a lungul generatiilor, putandu-se vorbi chiar de o cultura genetic transmisa in ceea ce priveste modul de a edifica, un mod canonic insa mereu creativ. Perioada comunista a afectat exact acest aspect al creativitatii individului si a anulat toate canoanele existente de generatii. Mai mult, materiale noi de constructie , multe nu de cea mai buna calitate, au inlocuit treptat materialele traditionale, generand prin aceasta si o schimbare, brusca si adesea dura, de estetica. Casa traditionala taraneasca a « evoluat » fortat intr-o forma, desi originala in felul ei, lipsita de eleganta si simplitate, atat in plan estetic cat si functional. In acest context, o viziune noua asupra casei rurale se impune, una care sa genereze o arhitectura noua, realizata insa in spiritul unei traditii autohtone romanesti, beneficiind de principiile ecologice contemporane dar si de experienta generatiilor anterioare. Prin elemente simple, o orientare a cladirii favorabila raportat la punctele cardinale, vanturi etc., prin folosirea materialelor locale, a unor principii simple si eficiente, putem imagina un eco-sat al viitorului in care sa regasim in continuare imaginea satului romanesc. Un articol de Claudiu BARSAN-PIPU si Andrei DRAGAN
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: