Cel mai important lucru, in reamenajarea casei, este ca intregul interior, de la nuante pana la mobilier si accesorii, sa ne completeze personalitatea si sa ne ofere o stare de spirit optimista!
Culorile, accesoriile si tot ceea ce ne inconjoara reuseste sa ne influenteze viata fara sa ne dam seama. Tot astfel se intampla si daca stai intr-o incapere fara lumina naturala din abundenta (sau dotata doar cu o fereastra mica, amplasata pe un perete orientat catre nord). O locuinta cu igrasie pe tavan sau un mediu zugravit in nuante sterse sau prea puternice, ne provoaca aceleasi stari depresive, impiedicandu-ne sa ne desfasuram activitatea sau sa ne relaxam. Ce trebuie sa schimbam pentru a ne armoniza locuinta cu spiritul si stilul nostru de viata?
O prima conditie care reuseste sa iti influenteze viata intr-un mod pozitiv este lumina naturala, adica ferestrele generoase orientate catre rasarit sau apus. Fiecare mediu reprezinta un tot unitar de lumina, caldura, mirosuri, nuante, forme si materiale. Un singur aspect te poate deranja mai mult decat iti poti imagina. Astfel, atunci cand ne amenajam locuinta trebuie sa fim atenti la tot ceea ce folosim: de la finisajele alese, la nuantele folosite, la formele pieselor de mobilier etc.