Setari Cookie-uri

Trucuri pentru bai mici!

In Romania, una dintre cele mai mari probleme intalnite in apartamentele de bloc este spatiul ingust destinat salii de baie.

Intr-un spatiu de baie modest nu este recomandat sa pozitionati cabine/cazi dotate cu diverse accesorii (hidromasaj etc) ci sa alegeti ceva cu design cat mai simplu si cat mai aerisit pentru a nu incarca vizual spatiul. O alta solutie, foarte buna pentru aceste incaperi mici, sunt cazile de dus. Acestea ofera si mai mult spatiu unei sali de baie si cu ajutorul unei perdele speciale veti rezolva problema intimitatii. Tot intr-o baie mica sunt interzise chiuvetele cu dimensiuni mari si cu picior. Chiuveta trebuie sa fie cat mai delicata pentru a nu incarca incinta. O idee foarte buna este aceea de a achizitiona o chiuveta din sticla.
Daca alegeti aceasta varianta trebuie sa urmati acest exemplu si in cazul corpurilor de mobilier. Mobilierul trebuie sa se asorteze cu chiuveta deci sa fie realizat tot din sticla. Puteti apela si la varianta politelor din sticla. Acestea sunt foarte utile si pot inlocui un dulapior de baie destul de voluminos. Spatiul de sub chiveta poate fi valorificat pentru depozitarea a diversi detergenti, amplasati pe un raft din materialul amintit mai sus. Tot intr-o baie mica, vasul de toaleta trebuie ales cu bazinul incastrat in perete. Aceste modele sunt benefice unei sali de baie cu dimensiuni reduse deoarece creaza o imagine de spatialitate si eleganta.
Placi ceramice si nuante
La atmosfera din baie contribuie intr-o masura foarte mare si placile ceramice alese. Acestea ofera viata si dinamism unei sali de baie cu dimensiuni modeste. Insa, pentru a beneficia de o imagine ideala, trebuie sa facem alegerile dupa cateva criterii clare. Pentru pardoseala sunt recomandate placile in nuante calde si mate. In privinta dimensiunilor acestora nu este o regula, alegeti ceea ce se incadreaza caracteristicilor de mai sus.
Inainte cu ceva vreme, intr-o sala de baie, peretii se placau cu faianta pana sus. Astazi, nu se mai poarta aceasta varianta astfel fie amplasati faianta doar in dreptul obiectelor sanitare, fie doar pana la jumatatea peretilor. In cazul in care doriti un tip de placi cu model trebuie sa tineti cont ca modelul respectiv sa nu prezinte o tema foarte incarcata deoarece nu va oferi un aspect degajat baii. Varianta unor placi intr-o culoare calda, cu un model simplu si intr-o nuanta indrazneata este o alegere perfecta. Trebuie sa tineti cont deasemenea de faptul ca gresia si faianta din baie trebuie sa se asorteze din punct de vedere cromatic. Asadar puteti opta pentru doua nuante din aceeasi gama de culori: mai inchisa pentru pardoseala si mai deschisa pentru pereti.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
18 Aprilie 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.