Arhitectura senzoriala

Abordarea arhitecturii printr-o perspectiva fenomenologica implica crearea unor spatii ce stimuleaza concomitent toate simturile. Insa, la prima vedere s-ar parea ca spatiul arhitectural nu este perceput decat prin intermediul simtului vizual. Cum ar putea interveni totusi celelalte simturi in experimentarea unui spatiu construit? In cele de mai jos va vom oferi cateva lamuriri in acest sens.
Simturi ce intervin in perceptia spatiului
Simtul vizual
Majoritatea persoanelor recepteaza volumul de informatii legate de mediul inconjurator prin intermediul simtului vizual. Prima experienta asupra spatiului arhitectural este cea vizuala. Ramanem in exteriorul cladirii si o contemplam de la distanta. Recunoastem culori si forme si inregistram diferite detalii. In functie de aceasta prima intalnire vizuala putem fi interesati sau nu de o examinare mai atenta. In situatia in care curiozitatea ne-a fost stimulata ne apropiem de cladire si ii putem atinge suprafata pentru a simti senzatia de rece oferita de metal, sau duritatea pietrei. Putem chiar descoperi ca senzatia tactila nu este conforma cu natura materialului. Simturile noastre, in general purtatoare de informatii sigure, ne pot insela cateodata. Combinand o serie de simturi senzoriale putem deveni mai siguri de experienta noastra cu privire la spatiu. Putem deosebi astfel iluzia arhitecturala de fapte.
Simtul tactil
Prin intermediul simtului tactil pot fi percepute texturile, materialitatea iar prin acestea, intreaga sfera a expresiei arhitecturale vazuta in detaliu.
Fara aceasta perceptie senzoriala, arhitectura nu poate fi socotita decat asemenea fotografiei. Fara atingere, nu are loc interactiunea dintre trup si spatiu, nu sunt implicate sentimente sau participarea personala. Spatiul va fi aplatizat de catre ochi, asemenea unei forme bidimensionale, precum in fotografie.
Scott Drake, arhitect contemporan si profesor in cadrul Universitatii din Melbourne, in articolul sau "Tangible Space: Museum of Contemporary Art, Helsinki", considera trupul ca fiind un mijloc indispensabil de perceptie si de schimb intre sine si lume, nu un obiect de perceptie in sine. Lumea, conform scrierilor sale, este accesibila prin intermediul atingerii. Corpul constituie separarea dintre sine si lume, cu toate ca serveste si ca mijloc de comunicare si interactiune cu lumea. Daca interiorul unei case ar fi sinele si exteriorul lumea, atunci trupul poate fi comparat cu o usa. Este punctul in care interiorul si exteriorul se intalnesc, oferind celui ce ocupa spatiul respectiv posibilitatea de a interactiona cu lumea din afara.