Rolul luminii in evolutia arhitecturii

Dozarea raporturilor intre plinurile si golurile fatadelor cu scopul de a permite penetrarea controlata a luminii a constituit elementul generator de noi structuri si forme arhitecturale.
Lumina intervine ca un factor fundamental in proiectare, importanta ei fiind confirmata de studiul istoriei arhitecturii.
De la miscarea razelor solare in Pantheonul Roman pana la mulajele sculptate ale Alhambrei si de la stralucitoarele tigle ale moscheelor persane, la rafinatele paravane de marmura din India, poezia vizuala a luminii sugereaza ca mesterii acestor opere au redat o valoare inestimabila a ceva efemer, dincolo de spatiu.
Egiptul Antic
In Egiptul Antic, cultul soarelui si puterea luminii au inspirat proiectarea templelor si altor tipuri de constructii. Lumina reprezenta pentru egipteni trezirea la viata iar templele constituiau locuintele divinitatilor. Acestea erau organizate in functie de o axa de compozitie si contineau mai multe incaperi, trecerea facandu-se progresiv de la lumina la intuneric, urmarindu-se astfel localizarea sanctuarului prin penetrarea luminii, readucand divinitatea la viata. Astfel, lumina nu era reprezentata numai prin puterea sa ci era emanatia divina a soarelui. Egiptenii erau foarte constienti de modul de organizare al iluminatului interior in cladirile monumentale, creand axe de lumina. Acest lucru se facea prin directionarea razei de lumina pe statui, punctul central al constructiei, lasand restul incaperii in umbra, aceasta trecere facandu-se treptat pentru a sugera misterul rasaritului.
Grecia Antica
In Grecia Antica, tara mediteraneana in care lumina este insotita de o caldura sufocanta, deschiderile utilizate in acoperisurile templelor erau restranse, permitand patrunderea unei raze de lumina, cu scopul de scoate in evidenta statuia zeului caruia ii era inchinat monumentul. Sectiunea si modenatura antablamentului, forma coloanei pot fi atribuite in mare masura cunoasterii profunde a efectelor luminii.