Abordarea arhitecturii printr-o perspectiva fenomenologica implica crearea unor spatii ce stimuleaza concomitent toate simturile. Insa, la prima vedere s-ar parea ca spatiul arhitectural nu este perceput decat prin intermediul simtului vizual. Cum ar putea interveni totusi celelalte simturi in experimentarea unui spatiu construit? In cele de mai jos va vom oferi cateva lamuriri in acest sens.
Simturi ce intervin in perceptia spatiului
Simtul vizual
Majoritatea persoanelor recepteaza volumul de informatii legate de mediul inconjurator prin intermediul simtului vizual. Prima experienta asupra spatiului arhitectural este cea vizuala. Ramanem in exteriorul cladirii si o contemplam de la distanta. Recunoastem culori si forme si inregistram diferite detalii. In functie de aceasta prima intalnire vizuala putem fi interesati sau nu de o examinare mai atenta. In situatia in care curiozitatea ne-a fost stimulata ne apropiem de cladire si ii putem atinge suprafata pentru a simti senzatia de rece oferita de metal, sau duritatea pietrei. Putem chiar descoperi ca senzatia tactila nu este conforma cu natura materialului. Simturile noastre, in general purtatoare de informatii sigure, ne pot insela cateodata. Combinand o serie de simturi senzoriale putem deveni mai siguri de experienta noastra cu privire la spatiu. Putem deosebi astfel iluzia arhitecturala de fapte.
Simtul tactil
Prin intermediul simtului tactil pot fi percepute texturile, materialitatea iar prin acestea, intreaga sfera a expresiei arhitecturale vazuta in detaliu.
Fara aceasta perceptie senzoriala, arhitectura nu poate fi socotita decat asemenea fotografiei. Fara atingere, nu are loc interactiunea dintre trup si spatiu, nu sunt implicate sentimente sau participarea personala. Spatiul va fi aplatizat de catre ochi, asemenea unei forme bidimensionale, precum in fotografie.
Scott Drake, arhitect contemporan si profesor in cadrul Universitatii din Melbourne, in articolul sau "Tangible Space: Museum of Contemporary Art, Helsinki", considera trupul ca fiind un mijloc indispensabil de perceptie si de schimb intre sine si lume, nu un obiect de perceptie in sine. Lumea, conform scrierilor sale, este accesibila prin intermediul atingerii. Corpul constituie separarea dintre sine si lume, cu toate ca serveste si ca mijloc de comunicare si interactiune cu lumea. Daca interiorul unei case ar fi sinele si exteriorul lumea, atunci trupul poate fi comparat cu o usa. Este punctul in care interiorul si exteriorul se intalnesc, oferind celui ce ocupa spatiul respectiv posibilitatea de a interactiona cu lumea din afara.
Simtul auditiv
Cu scopul de a obtine experimentarea totala a spatiului arhitectural, dincolo de aspectul vizual trebuie sa fim preocupati de adevarata prezenta a arhitecturii - experienta complexa a vizualului, tactilului, olfactivului si auditivului. Acustica este o componenta esentiala dar subestimata a procesului de proiectare si a modului in care percepem spatiul. Arhitectura ar trebui vazuta ca o cutie de rezonanta. "Arhitectura este un vas, ce produce sunete. Accentul nu trebuie sa cada doar pe cuantificarea matematica a sunetului si proiectului de arhitectura, ci si pe modul in care un ascultator experimenteaza spatiul si starile pe care acesta i le provoaca."
Dimensiunea auditiva a arhitecturii contribuie in mod semnificativ perceptiei in ansamblu a unui spatiu, deoarece prin intermediul acestui simt este posibila inregistrarea distantei, adancimii si materialitatii.
Sunetul si spatiul formeaza un cuplu hotarator in mediul ce ne inconjoara: nici un sunet nu exista in afara spatiului si nici un spatiu nu e vreodata mut. Sunetul si spatiul se consolideaza in mod reciproc in perceptia noastra; calitatile unui anumit spatiu ne afecteaza modul de percepere a sunetului iar cele ale sunetului afecteaza modul de percepere a spatiului. Spatiul si sunetul sunt legate intextricabil in experienta noastra asupra lumii inconjuratoare.
Simtul olfactiv
Mirosul, de asemenea, este un simt neglijat atunci cand vine vorba de arhitectura. in zilele noastre, daca un spatiu are un anumit miros, nu mai este considerat curat. Dimensiunea olfactiva a experientei arhitecturale a fost pierduta in mare parte datorita obsesiei noastre fata de vizual.
Mirosul era asociat cu arhitectura in sensul in care spatiile pozitive au mirosuri placute, mirosul de tamaie din biserici fiind un exemplu concludent in acest sens. In epoca dinastiei Han in China, tencuiala peretilor avea in compozitie piper Szechuan, un simbol al fertilitatii, acesta avand un miros extrem de puternic.
In timp ce noile materiale de constructii au mirosuri neutre, indiferent de aceasta neutralitate, ele pot contine totusi compusi organici volatili ce contribuie unui mediu nesanatos. Totul se rezuma la a intelege faptul ca o cladire sanatoasa nu este neaparat lipsita de miros si pana la urma nu trebuie sa fie totul neutru.