Setari Cookie-uri

Stilul minimalist - ordine si geometrie

Marile schimbari din arhitectura, generate de aparitia unor noi materiale si tehnologii constructive, de noi nevoi la nivel economic, cat si ergonomic, au dus, la randul lor, la nasterea unor noi stiluri arhitecturale si de amenajare. Astfel, a aparut si stilul minimalist, din necesitatea functionalitatii de a prima si de a pune accent strict pe necesitate si nu pe opulenta.

Marile schimbari din arhitectura, generate de aparitia unor noi materiale si tehnologii constructive, de noi nevoi la nivel economic, cat si ergonomic, au dus, la randul lor, la nasterea unor noi stiluri arhitecturale si de amenajare. Astfel, a aparut si stilul minimalist, din necesitatea functionalitatii de a prima si de a pune accent strict pe necesitate si nu pe opulenta.
Stilul minimalist a aparut ca o reactie la cele predecesoare lui si s-a manifestat, in prima faza, in pictura si sculptura, urmand, mai tarziu, sa acapareze si domeniul designului si al arhitecturii. Acest mod de exprimare presupune reducerea la formele esentiale, apelandu-se doar la elementele necesare. Avandu-si radacinile in arhitectura moderna, el pare a fi aspectul schematic al arhitecturii contemporane si se afla in antiteza cu principiile arhitecturii renascentiste si nu numai. Cuprinderea minimalismului este mult mai larga si, desi abordeaza simplitatea, forma urmand functiunea, conform Louis Sullivan, acesta cauta reinterpretarea formelor prin simplitate si renunta la obiectele inutile si excesul de accesorii, rezultand un spatiu aerisit si relaxant.
In primul si-n primul rand, minimalismul se refera la reducerea pieselor de mobilier si la armonizarea culorilor. Spatiul obtinut este unul eliberat, minimal din punctul de vedere al obiectelor, in care nu se mai face abuz de ornamente ce risca sa il incarce. Stilul minimalist se restrange la linii clare, concise, austere si bine definite. Se observa o precadere in modestia detaliilor, formele sunt geometrice, in general, rectangulare sau pe alocuri rotunjite, oferind un contrast intre plin si gol.
Unul dintre elementele fundamentale care definesc acest stil este ordinea. Desi decorul minimalist poate parea unul rece, sobru si impersonal, acesta lasa posibilitatea alaturarii diferitelor forme geometrice, culori si texturi, rezultand un design sculptural si animat. Puteti, astfel, sa alaturati, deopotriva, betonul, sticla, inoxul, pielea, lemnul si piatra. Totodata, sunt permise juxtapunerile intre imaginile contrastante, precum finisaje foarte fine si cele brute, dar atent studiate.
In ceea ce priveste mobilierul, se poate remarca o preferinta spre orizontalitate; astfel, mobilierul minimalist nu se mai desfasoara pe verticala, ci pe orizontala, inaltimile fiind reduse. Mobila masiva, pe care o intalneam in toate casele, este inlocuita de piese simple, se renunta la biblioteca pentru rafturi, polite si corpuri asimetrice. Masutele de cafea sunt cat mai joase, in forme abstracte, canapelele voluminoase cu care ne-am obisnuit sunt schimbate cu cele cu spatare de dimensiuni cat mai reduse, foarte geometrizate, si apar elemente noi precum taburetele.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
23 Noiembrie 2009
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.