Setari Cookie-uri

Ce trebuie sa stii despre ventilatorul de baie?

Pentru a scapa umiditatea ridicata din baie, este recomandabil sa optezi pentru un ventilator, care sa evacueze aerul viciat si mirosurile neplacute, evitand, astfel, si aparitia mucegaiului.

Baia este incaperea din locuinta, in care curatenia trebuie mentinuta permanent. Din cauza umezelii, insa, aceasta este si cea mai vulnerabila in ceea ce priveste aparitia mucegaiului si dezvoltarea microorganismelor, in special daca nu este ventilata natural. Astfel, este recomandabil sa optezi pentru un ventilator de baie, care sa evacueze aerul viciat si care sa te scape de mirosurile neplacute.

Aparatele de ventilare pot fi montate pe perete sau in tavan, in functie de model, putand evacua aerul din incapere fie in tubulatura, fie in exterior. Majoritatea ventilatoarelor se monteaza in gura de aerisire a baii, insa, in cazul in care baia este prevazuta cu o fereastra de dimensiuni mici, care nu face fata unei aerisiri corespunzatoare, ventilatorul se poate monta in locul sau.

Ventilator baie
Pe piata, sunt disponibile multe modele de ventilatoare. Un model des intalnit si cel mai simplu, de altfel, este cel care nu se inchide etans, asigurandu-se, astfel, si o ventilatie naturala, in momentul in care aparatul nu functioneaza. Un alt model este cel prevazut cu grila ce se deschide automat in momentul pornirii aparatului si care se inchide etans, atunci cand este oprit. Acest model protejeaza baia nu numai impotriva mirosurilor, dar si a insectelor si a frigului ce poate proveni din exterior.

Citește și:

Un prim aspect de care trebuie sa tii cont, in momentul in care achizitionezi un astfel de aparat, este capacitatea de ventilare. Pentru o baie de dimensiuni mici, al carei volum nu depaseste 12 metri cubi, este suficient unul care circula aerul de cel putin 8 ori in decursul unei ore, adica cu o capacitate de 80 mc/h. Pentru spatiile de aproximativ 20 metri cubi, alege un ventilator cu o putere de 160 mc/h, iar in cazul in care baia ta este generoasa, ai nevoie de un ventilator cu un debit ce depaseste 180 mc/h.

Modelele mai scumpe au si cateva optiuni suplimentare, precum comutarea automata, lumina incoporata, telecomanda, functionare promagata, functie de memorie, reglaj pe trepte multiple de functionare. Toate acestea sunt caracteristici pentru care poti opta, in functie de necesitatile tale.

Nu in ultimul rand, un alt aspect de care trebuie sa tii cont in alegerea ventilatorului il reprezinta nivelul de zgomot, care poate constitui, pentru multe persoane, o problema. Un ventilator silentios genereaza intre 20 si 25 dB. Daca achitionezi un ventilator ieftin, trebuie sa ai in vedere faptul ca nivelul de zgomot al acestuia este mai ridicat (25-35 dB).

Citește și:

Foto: The Pure Bathroom Collection from Smiths Briten via Pressloft

Vizionare placuta


Kudika
14 Martie 2016
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.