Pentru a avea o locuinta in conformitate cu tendintele acestui an, iti prezentam 5 articole ce nu trebuie sa lipseasca din locuinta ta. Pe langa paleta cromatica, piesele de mobilier joaca un rol important in respectarea tendintelor, iar in cazul in care nu iti permiti unele noi, le poti reconditiona pe cele pe care le detii deja, vintage-ul fiind si el o tendinta care si-a facut simtita prezenta in scena amenajarilor din ultimii ani.
Comoda
Piesa de rezistenta a decorului anului 2011 o constituie comoda. Acest articol este nu numai util, constituind o sursa de depozitare, ci si o piesa extraordinara, ce poate transforma o incapere intr-una spectaculoasa. Tendintele acestui an propun o comoda ce o are ca sursa de inspiratie pe cea baroca, reinterpretand-o, insa, si aducand-o la rangul designului contemporan prin motive decorative dinamice, menite sa inveseleasca orice spatiu. Optand pentru o comoda imprimata, aceasta va deveni un obiect de sine statator, ce se va transforma, cu siguranta, in punctul focal al incaperii. Amplaseaz-o langa peretele decorat cu ramele fotografice si accesorizeaz-o cu un ceainic din portelan, cutii decorative sau chiar o stropitoare pe care sa o folosesti ca vaza si vei obtine o atmosfera boema, feerica.Foto: HomeSense