Cat de departe?

Exemplul unui fotoliu crosetat sau al unei masute - o bucata bruta de marmura, un scaun cvasi-origami, o masuta cu pseudopode, o realitate aparent mincinoasa.

Toate astea nu se nasc dintr-o nebunie ci din curiozitatea explorarii limitelor si redefinirea lor.

Acum intrebarea. Deranjaza oare un astfel de design ochiului uman?...normal ca da, este insusi obiectivul lui, insa nu spus ca un ‘deranjament’ vizual ci ca un semn de intrebare. Evident ca exista riscul, ca in orice arta, ca limita normalului admis sa fie depasit. De cele mai multe ori e penalizat de ochiul critic desi de multe ori ochiul critic penalizeaza si lucruri bune din ignoranta.

Ideea este ca designul a evoluat, nu mai este vorba de aceeasi comoda arhicunoscuta, neuitata de fiecare in achizitiile primordiale. Nu mai este vorba de traditionalul pat cu noptiere clasice cu sertarase si lampadare. Nu vreau sa fiu gresit interpretata, nu repudiez aceasta forma de design, din contra. Ceea ce vreau sa subliniez este ca avem din ce in ce mai multa libertate de alegere si odata cu ea mai multe variante de produse pe care secolul nostru ne-o furnizeaza.

Multe din operele recente ale noilor designeri raman neintelese, sau cel putin neutilizate din simplul motiv ca exista o reala cenzura in utilizare, in reconsiderarea unor obiecte ‘obisnuite’, ‘normale’ .

In final, contingenta fiecarui timp creeaza o expresie, fie chiar si de rebeliune, dar are un manifest important. Fiecare timp la randul lui se petrece si in sine, se trece, devine trecut. Astfel, apare dificulatatea intelegerii similare de catre doi subiecti diferiti din timpuri diferite. Apare anomalia timpului de care se poate profita in utilizarea sensului, si acest lucru se intampla cu acesti ‘revolutionari’ designeri.

Un articol de Oana Nituica