Setari Cookie-uri

Conferinta: Constientizarea la timp in arhitectura

Constientizarea la timp in arhitectura a constituit subiectul conferintei sustinute de profesori ai Oslo School of Architecture and Design in cadrul Bienalei de Arhitectura Bucuresti.

Per Olaf Fjeld Per Olaf Fjeld (foto), presedinte al European Association for Architectural Education, a sustinut cea de a doua prezentare a conferintei. El a abordat subiecte legate de folosirea eficienta a materialelor, precum si teme legate de tehnici si procese de constructie moderne. In prezent, orice idee poate deveni realitate in arhitectura. Combinatia de polimeri sintetici si proiectarea pe computer face ca orice forma sa devina posibil de realizat. Pericolul este insa acela ca obiectul de arhitectura sa devina impersonal, forma conducand astfel continutul. Arhitectura ar trebui sa fie perceputa mai degraba ca un camp activ de energie decat ca o inlantuire de spatii izolate, activate de o compozitie formala. Arhitectura devine o matrice care transforma, modeleaza, mediaza conexiunile intre spatiu si utilizatorul acestuia.
Rolf Gerstlauer Obiectul de arhitectura si contextul acestuia, conexiunile intre spatiul construit si mediul inconjurator au fost principalele subiecte ale prezentarii lui Rolf Gerstlauer (foto). Arhitectul elvetian a fost inspirat de impactul pe care trei mari orase ale lumii l-a avut asupra sa: Tokio, New York si Beijing. Un mix intre schite, fotografie si materiale filmate ne-au purtat pentru 45 de minute prin cele trei mari metropole: New York ca oras depasit, incapabil sa tina pasul cu inovatia, dar oferind un context familiar, neschimbat; Tokyo cu infrastructura sa riguroasa, artificiala, lipsita de perspectiva dar functionala si Beijing, organic si poetic, un sistem autogenerativ avand ca si catalizator oamenii.
"ARCHITECTURE AS AWARENESS IN TIME" (Constientizarea la timp in arhitectura) a fost un eveniment organizat de VELUX. Compania s-a implicat activ in editia 2008 a Bienalei de Arhitectura Bucuresti. Pe langa invitatia lansata celor trei arhitecti din Oslo, VELUX si-a facut simtita prezenta la bienala si cu alte doua proiecte: expozitia B3 LIGHT MACHINES si instalatia interactiva DAYLIGHT LABORATORY.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
24 Noiembrie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.