Setari Cookie-uri

Decorativul in arhitectura

Intre anii 1920 si 1930 Art Deco s-a dezvoltat ca un stil cu desavarsire international, influentand creatorii modernisti in domenii foarte variate.

O componenta esentiala a stilului art deco a fost interpretarea timpurilor in care a existat. Evenimentele mondene, artistice, sociale, politice si tehnologice, au fost incorporate in repertoriul imagistic al art deco. Astfel, costumele colorate si exotice si decorurile lui Leon Bakst pentru spectacolele lui Serghei Diaghilev, Ballets Russes din 1909 de la Paris au aprins imaginatia designerilor francezi. Lumea fermecatoare a anilor ’20 – cu muzica jazz, Charleston si alte dansuri pline de viata, cluburi de noapte mondene, cultura cocktail si cabaretul – a reprezentat o sursa bogata de motive pentru designerii din Europa si Statele Unite ale Americii. Minunile tehnologice ale epocii – automobile, avioane, trenuri, poduri, uzine si zgarie-nori – au fost de asemenea celebrate la nesfarsit in cadrul stilului. In momentul in care „petrecerea” s-a sfarsit, odata cu caderea bursei din 1929, art deco a cazut intr-o dispozitie sumbra si conservatoare, ajungand sa glorifice muncitori eroici in mod clasic si sa valorifice valorile traditionale si nationaliste in picturi murale didactice inspirate de Diego Rivera.
Cronologie
Asa cum repertoriul imagistic al stilului art deco s-a modificat pentru a fi an pas cu vremurile, tot asa s-a schimbat stilul insusi intre anii 1920 si 1930. Aceasta evolutie a fost cea mai vizibila in Statele Unite, unde stilul a ajuns mai tarziu si a supravietuit mai mult decat in alta parte. Istoricii de arta considera ca denumirea de „art deco” cuprinde de fapt trei tendinte distincte, insa inrudite, ale artei. O varianta conservatoare a arhitecturii art deco, cunoscuta sub denumirea de „modern clasic”, a fost prezenta de-a lungul dezvoltarii stilului, insa a ocupat locul principal in timpul anilor de depresiune. Aceasta tendinta se caracterizeaza printr-un neoclasicism modernist simplificat, cu forme geometrice si stilizate austere ale sculpturii in relief, ale picturii murale si altor elemente decorative, atat la interior cat si la exterior.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
4 August 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.