Setari Cookie-uri

Canapeaua KLIPPAN – la moda de 30 de ani!

Magazinul IKEA a aniversat marți, 20 aprilie, 30 de ani de la lansarea canapelei KLIPPAN în catalogul IKEA 1980. Canapeaua KLIPPAN a fost și este în continuare un produs de succes în gama IKEA tocmai pentru că povestea sa ilustrează esența conceptului IKEA: design puternic la cel mai bun preț, într-o continuă evoluție pentru a oferi o calitate mai bună, un design mai atrăgător și un preț mai accesibil.

Magazinul IKEA a aniversat marți, 20 aprilie, 30 de ani de la lansarea canapelei KLIPPAN în catalogul IKEA 1980.
În limba suedeză, KLIPPAN înseamnă ”stâncă”. Povestea canapelei ”stâncă” a început la sfârșitul anilor ’70, cu o canapea stricată. Unul dintre designerii IKEA, sătul de canapeaua lui scumpă, care s-a rupt după prima săritură a copiilor, a hotărât împreună cu un coleg să proiecteze o canapea practică pentru familiile cu copii, cu un design atrăgător și la un preț foarte accesibil. Rezultatul a fost o inovație pentru acea perioadă, datorită husei detașabile și designului îndrăzneț al acesteia. Cadrul primei canapele KLIPPAN a fost realizat din materiale rezistente – ca să facă față săriturilor, cu colțuri rotunjite – pentru siguranța celor mici, cu huse detașabile și lavabile la mașină – ușor de curățat și de schimbat, și preț accesibil – pentru liniștea întregii familii.
Prima husă a canapelei KLIPPAN s-a numit Bladhult și a fost creația designerului suedez Sven Fristedt, care a început să proiecteze produse IKEA încă din 1968. Sursa lui de inspirație în crearea modelului Bladhult a fost peisajul rural suedez (după cum mărturisește el însuși în materialul atașat: ”Istoria canapelei KLIPPAN”).
Canapeaua KLIPPAN a fost și este în continuare un produs de succes în gama IKEA tocmai pentru că povestea sa ilustrează esența conceptului IKEA: design puternic la cel mai bun preț, într-o continuă evoluție pentru a oferi o calitate mai bună, un design mai atrăgător și un preț mai accesibil. Calitatea și designul suedez sunt vizibile în modelele de huse disponibile și astăzi, fie că vorbim de piele ecologică sau de huse textile detașabile. Și cadrul a fost îmbunătățit, așa încât acum este realizat din materiale ușoare, dar rezistente, și, în același timp, economice: lemn masiv, PAL, MDF, placaj, carton și spumă poliuretanică pentru perne. În urmă cu câțiva ani, designerii IKEA au găsit o soluție și pentru a transporta canapeaua KLIPPAN în pachete plate: brațele și partea posterioară încap acum în baza cadrului – iar acest lucru a dus la dublarea numărului de cadre ce încap pe un palet. Astfel, numărul și costurile transporturilor s-au înjumătățit, iar emisiile de dioxid de carbon au scăzut foarte mult. Și poate că această evoluție continuă a produsului, determinată de grija noastră față de client, este principala explicație pentru faptul că în acești 30 de ani peste 4,5 milioane de canapele și peste 7 milioane de huse KLIPPAN au ajuns în casele oamenilor din toată lumea”, a subliniat Mihaela Mureșan, Marketing Manager IKEA România.
Începând de marți, 20 aprilie, pentru o scurtă perioadă de timp, clienții magazinului IKEA din Băneasa pot cumpăra canapeaua KLIPPAN cu prima ei husă Bladhult – recreată pentru aniversarea celor 30 de ani de la apariția canapelei ”stâncă” pe coperta catalogului IKEA. Ediție limitată!

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
21 Aprilie 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.