Setari Cookie-uri

URBI: o noua colectie de lavoare de la Roca

Roca lanseaza URBI, o noua colectie de opt lavoare cu design indraznet, special create de catre designerul italian Carlo Urbinati pentru o baie moderna, plina de personalitate.

Roca lanseaza URBI, o noua colectie de opt lavoare cu design indraznet, special create de catre designerul italian Carlo Urbinati pentru o baie moderna, plina de personalitate.
Forma de baza este unda, exprimata in 8 moduri spectaculoase: de la undele perfect rotunde, ovale sau elicoidale, trecand prin undele intretaiate sau concentrice si pana la undele nascute din diferentele de nivel ale bazinului, totul exprima puterea apei de a modela baia si de a o transforma intr-un spatiu arhitectural. De o eleganta clasica, noile lavoare URBI de la Roca ii confera acesteia un aer sofisticat printr-o combinatie subtila de estetic si functional.
Designul colectiei URBI se inspira din fantanile fara pereche ale Romei, plecand de la premisa ca fiecare lavoar este, la randul sau, o mica fantana, modelata de curgerea continua a apei, cu care formeaza un tot unitar. Jocul de linii, volume si forme geometrice a fost special creat pentru a aduce in fiecare baie formele simple si naturale ale operelor de arta care dau o nota atat de personala orasului de pe cele 7 coline.
Colectia URBI cuprinde opt modele de lavoar, toate cu montare pe blat. Dimensiunile variaza intre 550 si 650 mm lungime si intre 380 si 450 mm in latime. Lavoarele sunt albe, din ceramica sau ceramica vitrata, iar bateria se poate monta cu usurinta in perete sau pe blat.
Lavoarele URBI vor fi expuse, in premiera pentru Romania, la targul Construct Expo Ambient ce se va desfasura in perioada 6-10 mai 2009 la Romexpo. Acestea vor fi disponibile pe piata locala incepand cu luna iunie 2009.
Carlo Urbinati, arhitect si designer, a urmat cursurile Facultatii de Arhitectura din Roma, specializandu-se in design interior. Incepand cu anul 1972, Urbinati a devenit designer de produse la Studio Lenci, unde a colaborat cu importante firme italiene. Printre lucrarile sale se numara colectii complete de produse pentru hoteluri si magazine, precum si designuri de stand.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
6 Mai 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.