Materialele folosite in arhitectura au un impact hotarator asupra celor ce folosesc spatiul respectiv. Acestea invoca sentimente si ganduri la nivelul inconstientului. Materialele naturale precum piatra, caramida si lemnul provoaca stari diferite in adancul ocupantului. Piatra ofera senzatia de rigiditate si tarie, caramida duce cu gandul la pamant si foc, lemnul are capacitatea de a calma si linisti etc.
Invechirea si uzura materialelor le exprima istoria, durabilitatea si timpul, dar cu toate acestea arhitectura moderna isi propune o realizare utopica a perfectiunii vesnice. Unul dintre scopurile acesteia este eliminarea timpului din spatiu. Se aplica materiale sintetice iar cele naturale sunt tratate pentru a evita invechirea. Sticla este folosita foarte des alaturi de alte materiale sintetice care nu dau niciun semn de trecere prin timp.
Materialele naturale isi pierd esenta si textura reala, rezultand astfel eliminarea simtului tactil, de altfel un simt foarte important in perceptia totala a unui anumit spatiu. Juhani Pallasmaa, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai fenomenologiei in arhitectura, subliniaza faptul ca frica de imbatranire, chiar si a arhitecturii, este asociata cu frica noastra in fata mortii. Cu toate acestea, el considera ca eliminarea timpului din arhitectura poate elimina sentimentul uman de fiinta istorica, o fiinta cu un trecut si un viitor in acelasi timp.
Amintirile se acumuleaza in cadrul unui spatiu datorita timpului, iar ignorarea trecerii timpului in arhitectura inseamna ignorarea acestor amintiri acumulate. Unul dintre cele mai potrivite exemple ce dezvaluie semnificatia memoriei este locuinta obisnuita. Locuinta este un spatiu ce devine tot mai semnificativ odata cu trecerea timpului. Ea cuprinde in interiorul ei o colectie de amintiri, acestea imbogatind relatia dintre trup si spatiu. Aceasta relatie puternica nu trebuie sa fie spectaculoasa la nivel vizual pentru a-si castiga semnificatia in randul locuitorilor. Spatiul locuit trebuie sa fie un spatiu al miscarii si orientarii, al masurii si locatiei, al familiaritatii si identitatii. Avand in vedere faptul ca locuinta poate fi considerata un bun personal, aceasta constituie o parte din identitatea noastra. Ea devine asemenea trupului nostru, o extensie a sinelui. In spatiile de locuinte are loc o permanenta interactiune intre perceptie, memorie si imaginatie. Fiind o parte din noi, locuinta trebuie sa poarte semnele trecerii timpului, asemenea trupurilor noastre, si nu sa ramana neatinsa, asemenea unui obiect artificial, rece si impersonal.
Desigur, nu pledam pentru o nepasare in fata invechirii constructiilor. Intretinerea lor este la fel de naturala precum ingrijirea personala. Ceea ce dorim sa semnalam este, de fapt, artificializarea mult prea agresiva a mediului construit si crearea unui ambient incompatibil cu una dintre trasaturile definitorii ale umanitatii, si anume istoria.

Par deshidratat, aspru si lipsit de stralucire? Am gasit solutia!
Cum obtinem izolare fonica in spatiul de locuit
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: