Filippo Brunelleschi (1377 - 1466), prieten al “savantilor”, printre care se numara si cosmomograful-matematician Toscanelli, a fost unul dintre cei mai de seama arhitecti si ingineri ai Renasterii. Arhitectura sa se bazeaza pe trei parametri - recuperarea Antichitatii, inventia tehnologiei si perspectiva ca mijloc de reprezentare al spatiului - ce constituie elementele unei noi structuri de limbaj arhitectural.
Brunelleschi imbina elementele traditionale ale Protorenasterii toscane cu cele antice romane, insa preocuparea sa majora nu este copierea fidela a Antichitatii ci problemele practice ale constructiei, compunerea spatiului prin introducerea metricei spatiale. Rezolvarea spatiului construit si relatia acestuia cu cel ambiental reprezinta un element esential in opera sa.
Opera biografica “Vita di Filippo di ser Brunellesco”, semnata de catre Antonio Manetti, este animata de temele umanismului ficinian, arhitectura, “filosofie”, arheologie, asociate pentru a defini geniul artistului tip.
Brunelleschi studiaza si foloseste legile perspectivei lineare in arhitectura. Rationalitatea perspectivei defineste o noua constructie intelectuala a spatiului. Lumea reala se supune unui cod riguros de relatii artificiale, capabil sa faca sa iasa la iveala relatiile dintre obiecte. Studierea perspectivei duce la concluzia ca nu doar constructiile ca obiecte, ci si spatiile dintre ele sunt comensurabile. Punerea in aplicare a perspectivei ofera un rol univoc fiecarui obiect in reteaua noului spatiu. Aceasta implica reducerea varietatii infinite de forme vizibile la un numar restrans de elemente care devin canonice.
Cupola domului Santa Maria del Fiore
Brunelleschi capata o pozitie foarte importanta in viata orasului cu ocazia concursului pentru cupola domului Santa Maria del Fiore.
Rezolvarea constructiva si spatiala prezentata de Brunelleschi revolutiona sistemele de constructie si procedeele aplicate pana atunci si era diferita de cele propuse de alti concurenti. Originalitatea solutiei constructive intuita de Brunelleschi consta in urmatoarele caracteristici ale modelului prezentat: cupola construita cu structura in forma de spic, a spina pesce (preluata de la antici), din doua coji: una de rezistenta in interior si alta mai subtire, de protectie, in exterior; cele opt suprafete curbe ale cupolei se reazama pe un tambur si se strang vizual si constructiv in inelul lanternei, introducand o solutie noua in ceea ce priveste cofrajul boltii cupolei, aceasta fiind autoportanta in toate etapele constructiei.
Cupola de la Santa Maria del Fiore se imprima ca imagine a orasului si se afirma ca loc urban principal prin cele opt suprafete curbe si nervurile care-i precizeaza coerenta geometrica.
Revolutia savarsita in cadrul raporturilor de productie reprezinta raspunsul cel mai consecvent pe care arhitectul l-a putut oferi ideologiei umaniste. Arhitectul, precum intelectualul, se separa de productia colectiva, si isi revendica autonomia rolului sau.
Exceptand cele doua mari lucrari ale sale, cupola catedralei din Florenta Santa Maria del Fiore si Ospedale degli Innocenti, fiecare cu caractere artistice bine conturate si cu o valoare bine determinata in arhitectura secolului al XV-lea si urmatoarele, arhitectul a reformulat planul bazilical traditional si a realizat o serie de experimente asupra edificiului cu plan central, in opere precum Bazilica San Lorenzo, Bazilica Santo Spirito, Capela Pazzi sau rotonda Santa Maria degli Angeli, toate construite in Florenta.
Un articol de Reka Rozsnyai