Modificarea in timp a mentalitatilor oamenilor in ceea ce priveste frumosul, adauga pe scara valorilor noi principii de viata in ceea ce priveste perceperea vechiului. Timpul aduce cu el nu doar invechirea fizica a arhitecturii, ci el mananca si din viata acesteia, din rolul pe care-l avea la un moment dat. Astfel, pentru a se adapta la contemporaneitate, vechilor cladiri li se fac practic mici adaptari la un nou mod de viata. Adaugiri ce sa le reintegreze intr-intr-o noua societate, cu noi principii estetice si noi cerinte functionale.
Multe intrebari apar odata cu intelegerea acestui aspect, iar prima ar fi de ce pastram si nu reconstruim? Oare nu cumva prin distrugerea a tot ceea ce nu intelegem, si a tot ceea ce, in unele cazuri, nu ni se mai potriveste, estetic si functional, ne distrugem chiar pe noi insine? Odata cu aparitia acestui punct de vedere se dezvolta practic dorinta de a pastra, pentru a ne cladi pe noi insine din punct de vedere cultural.
Problema unei atitudini deosebite fata de centrele istorice ale oraselor, in sensul conservarii lor, a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand dezvoltarea productiei capitaliste a pretins sistematizarea vechilor orase, iar satisfacerea acestor interese a pus in pericol pastrarea valorilor istorice pe care le includeau centrele lor.
Daca inainte de aceasta data preocuparile de protectie se limitau la cladiri de o deosebita valoare arhitecturala sau istorica, considerate monumente istorice, in etapa aratata se manifesta tendinta extinderii notiunii de monument si, in consecinta, a masurilor de protectie, la edificiile inconjuratoare, chiar daca sunt de o valoare mai redusa, dar care formeaza mediul, ambianta, monumentelor istorice cu caracter de unicat. Treptat, preocuparile se extind asupra cladirilor care, desi nu prezinta o valoare speciala, constituie documente interesante ale trecutului si sunt elemente caracteristice care aduc o contributie importanta la determinarea imaginii de ansamblu a orasului. In cele din urma au fost incluse in randul monumentelor istorice cartiere si chiar orase intregi.
In acelasi timp se modifica criteriul vechimii privitor la monumentele istorice. Daca in perioada revolutiei franceze prin monumente istorice se intelegeau numai vestigiile antichitatii, iar in secolul al XIX-lea notiunea s-a extins si asupra cladirilor apartinand feudalismului, treptat, in randul acestora, au fost incluse si cladiri apartinand secolului al XIX-lea si chiar cladiri mai recente, datorate arhitecturii contemporane, care au capatat o pozitie hotaratoare in structura functionala si estetica ale unor ansambluri.
Centrele istorice sunt detinatoare ale unui pregnant caracter specific, purtand amprenta etapei initiale a fondarii orasului sau, deseori, a unei succesiuni de etape care reprezinta insasi viata acestuia. Acest caracter specific al centrelor istorice este adesea determinant pentru personalitatea orasului. Roma, Florenta, Praga, Parisul, Moscova; la noi in tara, Suceava, Iasi, Sighisoara, Brasov isi datoreaza personalitatea, in mare masura, centrelor lor istorice.
In procesul de interventie in cadrul centrelor istorice cea mai potrivita solutie este calea armonizarii cerintelor conservarii cu aceea a satisfacerii exigentelor vietii actuale.
Alegerea acestei cai ne pune in fata rezolvarii urmatoarei contradictii: pe de o parte se recunoaste valoarea centrelor istorice si necesitatea conservarii lor, pe de alta parte starea concreta a acestora pretinde masuri si interventii care nu pot sa nu modifice partial situatia existenta. Rezolvarea acestei contradictii se poate obtine cu ajutorul unei metodologii specifice care include un proces de negare dialectica, constand din inlaturarea unor trasaturi negative, selectarea altora pozitive, introducerea elementelor noului, in masura in care nu altereaza valorile istorice, proces care are drept consecinta incadrarea centrului istoric in viata orasului contemporan.
Nu putem decat sa speram ca la un moment dat atentia autoritatilor se va indrepta si catre centrele istorice ale oraselor noastre restituindu-le prin restaurare si conservare adevarata lor valoare.
Un articol de Reka Rozsnyai