„Curentul Art Nouveau (sau Arta 1900) este o miscare romantica, individualista si antiistorica, raspandita in intreaga Europa intre anii 1890 si 1910”, spune Wilhelm Pehnt in Lexiconul ilustrat de Arhitectura Moderna.
Expunerea structurii
Una din calitatile predominante ale arhitecturii Art Nouveau este posibilitatea de a pune in practica teoria structurii „expunand” elementele constructive ale unei cladiri, in special fierul, in asa fel incat sa devina elemente aparente ale fatadei, cel mai adesea cu functie decorativa. Prin ornament aceasta abordare structurala se accentueaza, devenind simbolica. Aceasta expunere a materialelor de constructie poate fi gasita in Franta, la temelia Scolii fondate de Viollet-le-Duc si la o serie de constructii remarcabile din fonta care au fost ridicate in cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Totusi maniera deosebita in care formele decorative realizate din fier subliniaza constructia si pun in lumina structura sunt specifice arhitecturii Art Nouveau. De fapt, aceasta s-ar putea numi simbolism arhitectonic al structurii.
Predilectie pentru sticla
Sticla era demult folosita in combinatie cu fierul, dar din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea aceasta a inceput sa se dezvolte ca o modalitate de expresie arhitectonica proprie. Peretele de sticla, combinat cu diferite materiale si procedee arhitectonice, a avut parte in perioada Art Nouveau de o dezvoltare independenta si ampla. Totodata, scarile din sticla si fier au capatat valente noi, un exemplu remarcabil fiind cea realizata de Victor Horta pentru Maison du Peuple. Mai mult, in ceea ce priveste corpul cladirii, modelarea devine acum un scop in sine. In stransa legatura cu aceasta apare ritmul lunecator al diferitelor parti ale cladirii, executate adesea cu un contur ferm si auster, asa cum se poate observa in cladirile lui Horta sau Antoni Gaudi. Alte aspecte ale stilului se refera la rotunjimea domoala a colturilor, arcadelor si altor elemente precum si la aspiratia catre o silueta inchisa si un efect sintetic care se afla in stransa similitudine cu tendintele contemporane din pictura si sculptura.
Predilectie pentru asimetrie
O alta trasatura esentiala a arhitecturii 1900 o reprezinta predilectia pentru asimetrie, fie in distributia maselor de constructie, fie in detalii mai putin importante, cum ar fi amplasarea ferestrelor si a usilor. Aceste trasaturi erau in stransa concordanta cu pasiunea pentru Evul Mediu, in timp ce folosirea arcului deschis amplasat asimetric – folosit mai cu seama in arhitectura comerciala – se datora probabil, cel putin in parte, influentei arhitectului american Richardson. Pe de alta parte, arcul putin aplanat, cu o usoara rotunjire a bazei isi avea originea probabil in necesitatile structurale ale cladirilor masive, cum ar fi fabricile sau garile. Unul dintre exemplele cele mai mari si mai timpurii este Halle des Machines ridicata de Dutert si Contamin in 1889, la Expozitia Internationala de la Paris. Aceasta forma, care a fost introdusa initial din considerente tehnice, a fost continuata in cele din urma in scopuri pur estetice, evolutie ce urma sa devina una din trasaturile speciale ale arhitecturii Art Nouveau.
Sentimentul spatiului prin care disparea conturul precis al unei incaperi, contopindu-se imperceptibil cu cele invecinate, a reprezentat o alta caracteristica a arhitecturii 1900. Exemplul clasic il ofera Casa Mila, executata de Gaudi intre anii 1905-1907. Arhitectii stilului erau interesati si de relatia stransa dintre cladire si mediul inconjurator, adesea partea inferioara a cladirii creand iluzia ridicarii din teren.
Predilectie pentru simbolism
Cunoscand preferinta curentului Art Nouveau pentru simbolism, aceasta caracteristica poate fi privita ca o expresie a relatiei stranse dintre arhitectura si natura.
Fatade decorative
Este de mentionat in cele din urma, ca trasatura a arhitecturii Art Nouveau, tratarea fatadei ca o entitate decorativa dupa cum reiese, de exemplu, din lucrarile lui Paul Hankar executate la Bruxelles. Placile de ceramica, pe atunci la moda, erau extrem de folosite in acest scop de catre Otto Wagner la Majolika Haus din Viena, de Joseph Maria Olbrich la Darmstadt si la Paris de catre Alexandre Bigot si Jules Lavirotte.
In general, arhitectura 1900 reprezinta o dihotomie care este reflectata stilistic, cronologic si geografic. Arhitectura de factura strict plastica, de inspiratie medievala uneori, avand adesea un caracter structural simbolic abstract, care uzeaza de fier si de sticla, apartine unei perioade mai timpurii, fiind raspandita mai mult in Belgia si Franta. O conceptie rectilinie, bidimensionala, mai austera fara linii ondulatorii, prezentand predilectie catre ornamentul geometric s-a instalat in a doua etapa si s-a raspandit mult in Germania si Austria.

Un articol de Reka Rozsnyai