Stadionul Olimpic National din Beijing

Alaturi de noul sediu al televiziunii, opera a arhitectului Rem Koolhaas, si de Noul Teatru National supranumit “Oul”, opera arhitectului Paul Andreu, Stadionul Olimpic National reprezinta o constructie simbolica a noului Beijing.
Cunoscut si sub denumirea de “Cuib de pasare”, Stadionul Olimpic National din Beijing este situat pe o usoara ridicatura de pamant din centrul complexului olimpic. Constructia este opera arhitectilor Jacques Herzog si Pierre de Meuron, castigatori ai Premiului Pritzker din 2001. Un rol hotarator in elaborarea proiectului l-a jucat si artistul contemporan chinez, Ai Weiwei, acesta asigurand consultanta artistica.
“Infatisarea stadionului este structura pura, iar fatada si structura sunt identice”, spunea arhitectul Herzog referitor la opera sa din Beijing. Elementele structurale se sprijina unul pe celalalt in mod reciproc si converg catre o formatiune asemanatoare unui grilaj, in care sunt integrate fatada, scarile si acoperisul – aproape ca un cuib de pasare cu nuielele sale intretesute. Efectul spatial al stadionului este cu totul inedit si radical, insa, in acelasi timp, simplu si de un caracter aproape arhaic, creand astfel un punct de reper istoric unic pentru Jocurile Olimpice din 2008.
Stadionul e conceput ca un vas colectiv imens, care ofera o impresie ce nu poate fi confundata, atat in momentul in care este privit de aproape cat si atunci cand este contemplat din departari. Acesta intruneste toate cerintele functionale si tehnice ale unui Stadion Olimpic National fara sa comunice monotonia arhitecturii tehnocratice dominate de deschideri largi si ecrane digitale, fiind mai degraba o realizare sculpturala.
O cladire de asemenea dimensiuni si atat de intens circulata ridica o serie de probleme legate de deseuri, eficacitate si costuri, insa “Cuibul de pasare” pare sa ofere o solutie inovatoare si ecologica pentru o varietate de eventuale probleme constructive. Caracteristicile sale ecologice cuprind un sistem de colectare a apei de ploaie, un acoperis translucid ce asigura lumina naturala necesara peluzei de dedesubt, si un sistem natural, pasiv de ventilatie. Deoarece toate facilitatile – restaurante, magazine si toalete – sunt elemente de sine statatoare, a fost posibila realizarea stadionului fara o fatada solida, inchisa, fapt ce permite ventilarea naturala.
Acoperisul ajustabil este o componenta esentiala a strucuturii stadionului. Atunci cand este inchis, acesta transforma stadionul intr-o arena acoperita.
Probabil ca trasatura cea mai remarcabila a structurii este sistemul de “perna” ce umple in mod strategic spatiile libere din cadrul fatadei cladirii, cu scopul de a proteja impotriva vantului si intemperiilor vremii. Materialul care s-a ales pentru aceasta umplutura este revolutionara folie de ETFE, material ce a fost folosit si in cadrul Centrului National de Natatie din Beijing. 
Cea mai importanta caracteristica a acestei opere arhitecturale este probabil imbinarea unor sisteme complexe, intr-un obiect uimitor si simplu la nivel conceptual.
Opera lui Herzog si de Meuron este o afirmatie a ingineriei contemporane si un miracol estetic. Cladirea se bazeaza pe deviza arhitecturii organice formulate cu un secol in urma de catre Frank Lloyd Wright, prin care “forma si functiunea unei cladiri reprezinta unul si acelasi lucru”.

Un articol de Reka Rozsnyai